Îl privești cum flutură mâinile când este entuziasmat, cum se leagănă când este obosit sau cum își freacă degetele de fiecare dată când pare anxios și te întrebi dacă e ceva normal sau dacă ar trebui să faci ceva.
Răspunsul nu e simplu, și asta nu pentru că problema e neapărat complexă, ci pentru că mișcările repetitive la copii pot fi lucruri cu totul diferite, care arată similar, dar care au cauze și implicații distincte. Termenul „mișcări repetitive” acoperă mai multe categorii clinice diferite, pe care părinții le confundă frecvent. Stereotipiile sunt mișcări ritmice, fixe, repetitive, care par fără scop și care se opresc, de regulă, când copilul este distras. Stereotipiile motorii sunt mișcări ritmice, repetitive, care se dezvoltă adesea în copilăria timpurie. Toată lumea are astfel de mișcări într-o anumită măsură, de la bătutul piciorului până la rosul unghiilor. Fluturatul mâinilor, rotirea încheieturii, legănatul corpului sau clătinatul capului intră în această categorie. Stereotipiile apar aproape întotdeauna înainte de vârsta de 3 ani și urmează un tipar ritmic, fix și previzibil. Ticurile sunt diferite, mai rapide, variate și mai puțin ritmice decât stereotipiile. Debutează, de regulă, în jurul vârstei de 6-7 ani. Spre deosebire de stereotipii, ticurile sunt precedate adesea de o senzație premonitorie, o tensiune interioară care precede mișcarea și care cedează după ce ticul e executat. La ticuri există un sentiment de urgență sau de ușurare asociat executării lor, lucru care nu apare în stereotipii, compulsii sau obiceiuri.
Tulburările de tic și tulburarea de mișcare stereotipă urmează traiectorii diferite și răspund la tratamente diferite. Mișcările repetitive sunt, în formele lor ușoare, parte din dezvoltarea normală a multor copii. Stereotipiile pot fi asociate cu tulburarea de spectru autist, ADHD și anxietate, dar apar și la copii cu dezvoltare tipică. Un copil care se leagănă când e obosit sau care flutură mâinile când e entuziasmat nu are neapărat o problemă de neurodezvoltare. Ce transformă o mișcare repetitivă într-un semnal de urmărit este frecvența și intensitatea, interferența cu activitățile zilnice, apariția unor mișcări care pot produce leziuni și persistența sau amplificarea în condiții de stres ori anxietate crescută. Programări și mai multe informații despre evaluarea ticurilor și a mișcărilor repetitive la copii găsești în clinicile specializate. Câteva situații care justifică o consultație fără să mai aștepți sunt mișcările prezente de mai mult de câteva săptămâni și care interferează cu activitățile zilnice sau cu somnul, atunci când copilul pare deranjat de ele sau are dificultăți să le controleze și apar împreună cu alte semne: dificultăți de comunicare, sensibilitate senzorială marcată, comportament rigid. Diferențierea dintre stereotipii și ticuri la același pacient este importantă și are implicații directe asupra tratamentului. 67% dintre copiii evaluați cu stereotipii în contextul autismului prezentau posibile ticuri comorbide, detectabile printr-o evaluare specializată, potrivit studiilor.
Stresul și anxietatea sunt factori recunoscuți care amplifică ambele tipuri de mișcări repetitive. Un copil care trece printr-o perioadă dificilă poate prezenta mai multe ticuri sau stereotipii decât în mod obișnuit, fără ca asta să indice neapărat o tulburare. Dacă mișcările dispar sau se reduc când stresorul dispare, probabil a fost un răspuns adaptativ, nu o condiție de sine stătătoare. Mișcările repetitive la copii nu au un singur răspuns. Pot fi o variantă normală de dezvoltare, un răspuns la stres, un tic tranzitoriu sau un simptom al unei condiții care beneficiază de intervenție. Singura modalitate de a ști cu certitudine este o evaluare de specialitate.
Foto: Pexels
