Incontinența urinară: cauze și opțiuni de tratament

Incontinența urinară afectează milioane de oameni în România, dar mulți nu își dau seama că există soluții eficiente și că, de multe ori, problema poate fi prevenită prin modificări simple ale stilului de viață. Ignorarea simptomelor poate duce la scăderea calității vieții, izolare socială și complicații de sănătate, cum ar fi infecțiile urinare recurente. În acest articol explicăm pe înțelesul tuturor cauzele incontinenței urinare și prezentăm opțiunile de tratament disponibile în 2025, pentru a te ajuta să iei decizii informate și să recâștigi controlul asupra corpului tău.

Ce este incontinența urinară?

Incontinența urinară reprezintă pierderea involuntară de urină, care poate apărea în cantități mici sau mari, în diverse situații (când taci, la efort fizic, în timpul somnului etc.). Există patru tipuri principale, fiecare având mecanisme și cauze diferite:

• Incontinența de stres – scurgerea apare la efort (tuse, strănut, ridicarea greutăților) din cauza slăbirii mușchilor pelvieni.
• Incontinența de urgență – senzație bruscă și intensă de a urina, urmată de scurgere, cauzată de hiperactivitatea vezicii urinare.
• Incontinența mixtă – combinație între cele de stres și cele de urgență.
• Incontinența de tip „overflow” – scurgere constantă, de obicei la persoanele cu obstrucție a tractului urinar sau cu vezică incomplet golită.

Cauzele principale ale incontinenței urinare

Identificarea cauzei este esențială pentru alegerea tratamentului potrivit. Printre factorii care contribuie la apariția incontinenței se numără:

• Schimbările hormonale – scăderea estrogenului la femei în perioada menopauzei slăbește mușchii pelvieni.
• Îmbătrânirea – pierderea elasticității țesuturilor și a forței musculare.
• Greșeli în stilul de viață – consum excesiv de cafeină, alcool sau lichide în exces.
• Obezitatea – presiunea suplimentară asupra vezicii și mușchilor pelvieni.
• Probleme neurologice – accident vascular cerebral, scleroza multiplă, boala Parkinson.
• Intervenții chirurgicale – operații de histerectomie sau prostatectomie pot afecta nervii și susținerea pelvină.
• Infecții urinare recurente – inflamația vezicii poate declanșa contracții involuntare.

Simptome și diagnostic

Semnele de alarmă includ:

• Scurgere accidentală la efort fizic sau la tuse.
• Nevoia urgentă de a urina, urmată de pierderea controlului.
• Urinare frecventă, mai ales noaptea (nocturie).
• Senzație de golire incompletă a vezicii.

Diagnosticul se bazează pe anamneză, examen clinic și teste simple, cum ar fi:

• Testul de urină – pentru a exclude infecții sau hematurie.
• Diagrama de urinare – jurnal de 3 zile în care se notează cantitatea și momentul urinării.
• Urodinamica – studii detaliate ale presiunii și fluxului urinar, recomandate în cazuri complexe.

Opțiuni de tratament pentru incontinența urinară

Abordarea terapeutică este individualizată și poate combina mai multe metode:

1. Măsuri conservatoare

• Exerciții Kegel – întărirea mușchilor pelvieni prin contracții regulate (3 seturi a 10 repetări, de 3 ori pe zi).
• Biofeedback – utilizarea unor dispozitive care oferă feedback vizual sau auditiv pentru a corecta tehnica exercițiilor.
• Modificarea aportului de lichide – limitarea cafelei, ceaiului negru și alcoolului la 2‑3 porții pe zi.
• Controlul greutății – pierderea a 5‑10% din greutate corporală poate reduce presiunea asupra vezicii.
• Program de urinare – stabilirea unor intervale regulate (ex. la fiecare 2‑3 ore) pentru a antrena vezica.

2. Tratament farmacologic

• Anticolinergice (ex. solifenacin, darifenacină) – reduc contracțiile involuntare ale vezicii, utile în incontinența de urgență.
• Beta‑3 adrenomimetice (ex. mirabegron) – relaxează mușchiul detrusor, îmbunătățind capacitatea de depozitare.
• Estrogen local – cremă vaginală cu estrogen poate ameliora simptomele la femeile postmenopauzale.
• Modulatorii de serotonină și noradrenalină – duloxetina, utilizată în unele cazuri de incontinență de stres.

3. Intervenții chirurgicale

• Slings uretrali – plasarea unei benzi (syntetică sau autologă) sub uretră pentru susținere, recomandată în incontinența de stres.
• Injecții de bulking agents – substanțe (ex. colagen) injectate în uretră pentru a închide spațiul și a reduce scurgerea.
• Neuromodulație sacrală – stimulare electrică a nervului sacral pentru a regla funcția vezicii, indicată în incontinența mixtă.
• Prostatectomie transuretrală (TURP) – pentru bărbații cu incontinență de tip overflow cauzată de hiperplazie benignă de prostată.

4. Alternative naturale și complementare

• Fitoterapie – extracte de pumpkin seed (semințe de dovleac) și saw palmetto pot susține sănătatea tractului urinar.
• Acupunctura – unele studii sugerează ameliorarea simptomelor de urgență prin reglarea fluxului energetic.
• Yoga și Pilates – poziții care întăresc zona pelvină și îmbunătățesc conștientizarea corpului.

Prevenție și stil de viață sănătos

Prevenirea este cheia pentru a evita progresia incontinenței. Iată câteva recomandări practice:

• Menține o greutate corporală optimă – fiecare kilogram în plus poate crește riscul cu 5%.
• Consumă alimente bogate în fibre pentru a preveni constipația, care poate exercita presiune asupra vezicii.
• Evitați fumatul – nicotina irită mucoasa vezicii și poate agrava simptomele.
• Bea apă regulat, dar nu în exces – 1,5‑2 litri pe zi, distribuite uniform.
• Integrează exerciții Kegel în rutina zilnică – constanța aduce rezultate vizibile în 6‑12 săptămâni.

Întrebări frecvente

Întrebare: „Pot să îmi tratez incontinența fără medicamente?”
Răspuns: Da, în multe cazuri exercițiile Kegel, modificările dietetice și tehnicile de biofeedback pot reduce semnificativ scurgerea, mai ales la formele de stres.

Întrebare: „Este sigură intervenția chirurgicală pentru persoanele în vârstă?”
Răspuns: Procedurile minim invazive, cum ar fi slings uretrali cu material sintetic, au rate de complicații scăzute, dar evaluarea preoperatorie este esențială pentru a exclude riscurile cardiace sau pulmonare.

Întrebare: „Cât de des trebuie să revizitez medicul pentru monitorizare?”
Răspuns: În funcție de severitatea simptomelor, se recomandă o evaluare la 3‑6 luni după începerea tratamentului, apoi anual pentru a ajusta planul terapeutic.

Indiferent de tipul și gradul de severitate, există întotdeauna o cale de a recâștiga controlul și încrederea în propriul corp. Consultă un specialist urolog sau ginecolog pentru a primi un plan personalizat și pentru a evita complicațiile pe termen lung.

Informațiile prezentate au caracter general și nu înlocuiesc consultul, diagnosticul sau tratamentul recomandat de un medic specialist. Pentru sfaturi personalizate, adresează-te întotdeauna unui profesionist din domeniul sănătății.