Glaucomul este una dintre principalele cauze de pierdere permanentă a vederii la nivel mondial, însă, dacă este depistat în stadii incipiente, riscul de orbire se diminuează semnificativ. Mulți pacienți nu conștientizează că boala evoluează silențios, fără durere și fără simptome evidente, iar diagnosticarea precoce reprezintă cheia pentru o viață mai bună. În acest articol vei afla ce este glaucomul, cum se recunoaște în fază timpurie, ce opțiuni de tratament există și cum poți adopta obiceiuri sănătoase pentru a-ți proteja vederea.
Ce este glaucomul și de ce este periculos?
Glaucomul este o afecțiune oftalmologică caracterizată prin deteriorarea nervului optic – firul de „cabluri” care transmite informațiile vizuale de la ochi la creier. De regulă, această deteriorare este asociată cu o presiune intraoculară (PIO) crescută, dar există și forme de glaucom cu presiune normală, în care nervul optic este vulnerabil din alte motive (factori genetici, circulație sanguină deficitară).
Fără intervenție, pierderea de fibre nervoase este ireversibilă, iar pacientul poate ajunge la „orbire în tunel”, în care se păstrează doar vederea centrală, iar câmpul vizual periferic dispare treptat. Din acest motiv, diagnosticul precoce este esențial pentru a preveni evoluția către forme avansate și pentru a menține o calitate a vieții optimă.
Factori de risc – cine trebuie să fie vigilent?
- Vârsta: riscul crește semnificativ după 40 de ani, iar peste 60 de ani incidența este mult mai mare.
- Istoricul familial: dacă unul sau ambii părinți au avut glaucom, riscul personal este dublu sau chiar triplu.
- Afecțiuni oculare preexistente: miopie severă, leziuni ale corneei sau inflamații cronice pot favoriza apariția bolii.
- Stil de viață și sănătate generală: diabetul, hipertensiunea arterială și consumul excesiv de cafeină pot influența presiunea intraoculară.
- Medicamente: anumite steroizi (intravitreali sau topici) pot declanșa sau agrava glaucomul.
Identificarea acestor factori te ajută să discuți cu medicul oftalmolog despre necesitatea unor controale periodice, chiar dacă nu ai simptome evidente.
Semne și simptome – când să cauți ajutor?
În stadiile incipiente, glaucomul este adesea asimetric (nu prezintă simptome). În formele avansate, pot apărea:
- Vedere încețoșată sau „nebuloasă” în zona periferică.
- Halouri colorate în jurul luminilor (mai ales în condiții de lumină scăzută).
- Dureri oculare sau roșeață (mai frecvent în glaucomul cu unghi închis).
- Scăderea sensibilității la contrast.
Deoarece aceste manifestări apar de obicei când pierderea de nerv optic este deja semnificativă, este crucial să nu aștepți apariția lor pentru a solicita un control oftalmologic.
Diagnostic precoce – ce investigații sunt necesare?
Medicii oftalmologi utilizează un set de teste complementare pentru a evalua sănătatea ochiului și a identifica glaucomul în stadiu incipient:
- Tonometru – măsoară presiunea intraoculară. Valorile normale sunt între 10 și 21 mmHg; valori peste 22 mmHg pot indica risc.
- Examenul optic – prin oftalmoscopie se examinează forma și adâncimea cupului optic (excavarea centrului nervului optic). Un raport cupă/disc (C/D) > 0,6 poate sugera deteriorare.
- Perimetria – testează câmpul vizual prin prezentarea de stimuli luminoși pe periferie; detectează pierderi subtile de vedere.
- Pachymetria corneeală – măsoară grosimea corneei; corneea subțire poate subestima presiunea reală.
- Tomografia în coerență optică (OCT) – oferă imagini detaliate ale stratului de fibre nervoase, evidențiind îngroșarea sau subțierea acestora.
Un plan de monitorizare regulat, adaptat la riscurile individuale, permite detectarea modificărilor minime și inițierea tratamentului în timp util.
Opțiuni de tratament – cum se controlează glaucomul?
Scopul principal al terapiei este reducerea presiunii intraoculare pentru a preveni progresia deteriorării nervului optic. Tratamentul poate include:
1. Medicamente oftalmice (picături)
- Prostaglandine (ex.: latanoprost, bimatoprost) – cresc drenajul fluidului ocular; sunt prima linie de tratament în majoritatea cazurilor.
- Beta-blocante (ex.: timolol) – reduc producția de lichid intraocular.
- Inhibitori de alfa-adrenergici (ex.: brimonidina) – scad producția și cresc drenajul.
- Inhibitori de carbonic anhidrază (ex.: dorzolamidă) – reduc producția de lichid.
Este important să urmezi schema de administrare indicată de medic și să nu întrerupi tratamentul fără consult.
2. Intervenții chirurgicale
- Trabeculectomie – creează o nouă cale de drenaj pentru fluidul ocular, reducând presiunea.
- Implanturi de microstenturi (ex.: iStent, Hydrus) – dispozitive miniaturale introduse printr-o mică incizie, facilitând drenajul.
- Laser – trabeculoplastia cu laser (ALT) sau trabeculoplastia cu laser cu argon (SLT) – stimulează drenajul fără incizie.
Decizia privind intervenția chirurgicală se bazează pe răspunsul la medicație, evoluția bolii și preferințele pacientului.
Stil de viață și măsuri preventive – cum poți susține sănătatea ochilor?
Pe lângă tratamentul medical, adoptarea unor obiceiuri sănătoase poate reduce riscul de progresie:
- Exerciții fizice moderate – activitatea fizică regulată îmbunătățește circulația sanguină și poate contribui la scăderea presiunii intraoculare.
- Alimentație echilibrată – consumă alimente bogate în antioxidanți (fructe de pădure, spanac, morcovi) și omega‑3 (pește gras, semințe de in) pentru a susține sănătatea nervului optic.
- Hidratare adecvată – evită consumul excesiv de lichide într-un interval scurt, deoarece poate crește temporar PIO.
- Renunțarea la fumat – fumatul afectează circulația oculară și poate agrava glaucomul.
- Gestionarea stresului – tehnici de relaxare (meditație, yoga) pot reduce nivelul de cortizol, care poate influența presiunea intraoculară.
- Protecția ochilor – poartă ochelari de protecție în activități cu risc de traumatism ocular.
Monitorizarea regulată a tensiunii arteriale și a glicemiei este de asemenea relevantă, deoarece aceste condiții pot avea impact asupra presiunii intraoculare.
Importanța controalelor periodice – când și cum să programezi vizitele la oftalmolog?
Persoanele cu factori de risc (vârstă, istoric familial, diabet) ar trebui să efectueze un examen complet al ochilor cel puțin o dată la 1‑2 ani. Pentru pacienții deja diagnosticați cu glaucom, frecvența vizitelor depinde de stabilitatea presiunii și de progresia bolii, dar, în general, se recomandă:
- Control lunar în primele săptămâni de inițiere a tratamentului cu picături noi.
- Control trimestrial pentru pacienții cu presiune stabilă și fără modificări ale câmpului vizual.
- Control semestrial în cazul celor cu boală bine controlată și fără progresie demonstrată pe OCT.
Respectarea acestor intervale permite ajustarea rapidă a terapiei și previne deteriorarea ireversibilă a vederii.
În final, conștientizarea faptului că glaucomul poate fi gestionat eficient atunci când este depistat devreme transformă o amenințare serioasă într-o provocare controlabilă. Prin informație, monitorizare regulată și colaborare strânsă cu specialistul oftalmolog, poți menține o vedere clară și o viață activă pentru mulți ani.
Informațiile prezentate au caracter general și nu înlocuiesc consultul, diagnosticul sau tratamentul recomandat de un medic specialist. Pentru sfaturi personalizate, adresează-te întotdeauna unui profesionist din domeniul sănătății.