Descoperirea unei chisturi ovariene poate fi un moment de incertitudine pentru orice femeie. Deși majoritatea acestor formațiuni sunt benigne și nu provoacă simptome, ele pot genera întrebări legate de necesitatea investigațiilor suplimentare și a intervențiilor medicale. În acest articol îți explicăm, pas cu pas, cum se realizează diagnosticul și care sunt opțiunile de tratament disponibile în 2025, pentru a te ajuta să înțelegi mai bine ce înseamnă să ai o chistă ovariană și cum poți gestiona situația cu încredere.
Ce sunt chisturile ovariene?
Chisturile ovariene sunt saci umpluţi cu lichid, care se formează pe sau în interiorul ovarelor. Ele pot apărea în diverse forme și dimensiuni, iar clasificarea lor se face în funcție de origine (funcţionale sau nefuncţionale), conţinut (lichid, sânge, țesut solid) și evoluţia în timp.
Chisturile funcționale sunt cele mai frecvente și includ:
- Chistul folicular – apare când foliculul nu eliberează ovulul și continuă să se umple cu lichid.
- Chistul de corp galben – se formează după ovulație, când corpul galben nu se retrage complet.
Acestea dispar, de regulă, în câteva cicluri menstruale și nu necesită intervenție chirurgicală.
Chisturile nefuncționale includ:
- Chisturi dermoidale – conțin structuri precum păr, piele sau dinţi, fiind de origine teratogenă.
- Cisturi endometriale – asociate cu endometrioza, pot conţine sânge și pot provoca dureri intense.
- Cisturi parazitare – cauzate de infecții, de exemplu, echinococoza.
Diagnostic – cum se confirmă prezența unei chisturi
Primul pas în diagnosticarea chisturilor ovariene este recurgerea la istoricul medical și examenul clinic. Medicul va întreba despre durerea pelviană, modificările ciclului menstrual, eventuale simptome de sângerare anormală sau senzație de plenitudine abdominală.
Următoarea etapă constă în investigații imagistice, cele mai comune fiind:
- Ecografia transvaginală – oferă imagini detaliate ale ovarelor și permite evaluarea dimensiunii, formei și caracteristicilor interne ale chistului (lichid, solid, septat).
- Ecografia transabdominală – utilizată în special la femeile gravide sau la cele cu uter mare.
- RMN (rezonanță magnetică nucleară) – rezervat cazurilor în care ecografia nu poate clarifica natura chistului, în special pentru chisturile suspecte de malignitate.
În anumite situații, medicul poate recomanda și analize de sânge, cum ar fi markerii tumorali (CA-125), pentru a evalua riscul de cancer ovarian. Este important de reținut că un nivel crescut al CA-125 nu confirmă automat prezența unei malignităţi, ci poate fi influențat și de alte afecțiuni (endometrioză, inflamații pelvine).
Factori de risc și semne de alarmă
Deși majoritatea chisturilor sunt benigne, există câteva semne care impun o evaluare mai atentă:
- Dimensiunea chistului – chisturile mai mari de 5 cm pot necesita monitorizare periodică.
- Prezența componentelor solide sau a septurilor groase în ecografie.
- Durere pelviană intensă, în special dacă este însoțită de febră sau greață – poate indica o ruptură sau tors ovarian.
- Modificări ale ciclului menstrual, cum ar fi sângerări neregulate sau prelungite.
Femeile cu antecedente de cancer ovarian, sindromul ovarului polichistic (PCOS) sau endometrioză au un risc crescut de a dezvolta chisturi nefuncționale și, în unele cazuri, de a evolua spre malignitate.
Strategii de tratament – când și cum se intervine
Abordarea terapeutică depinde de tipul, dimensiunea și simptomele asociate chistului. În general, se disting trei direcții principale:
1. Observație și monitorizare
În majoritatea cazurilor de chisturi funcționale, medicul recomandă o „așteptare activă”. Aceasta presupune repetarea ecografiei la 6–12 săptămâni pentru a verifica evoluția. Dacă chistul se micșorează sau dispare, nu este necesară nicio intervenție.
2. Tratament medicamentos
În anumite situații, hormonii pot ajuta la reducerea dimensiunii chisturilor:
- Contraceptivele orale combinate – inhibă ovulația și pot preveni formarea unor noi chisturi.
- Progestativele – utilizate în sindromul ovarului polichistic pentru a regla ciclul menstrual și a diminua riscul de chisturi.
Aceste tratamente nu sunt eficiente pentru chisturile solide sau pentru cele suspecte de malignitate.
3. Intervenție chirurgicală
Când chistul este mare, cauzează durere persistentă, prezintă caracteristici suspecte sau există riscul de ruptură, se recurge la intervenție chirurgicală. Cele mai frecvente tehnici sunt:
- Laparoscopia – procedură minim invazivă, prin care se îndepărtează chistul cu ajutorul unui mic instrument optic. Recuperarea este rapidă, iar riscul de complicații este redus.
- Laparotomia – intervenție deschisă, utilizată în cazurile în care chistul este foarte mare sau suspect de malignitate, permițând o evaluare completă a pelvicului.
În timpul operației, chirurgul poate decide să păstreze ovarele și să îndepărteze doar chistul (cistectomie) sau, în cazuri rare, să efectueze o ooforectomie (îndepărtarea totală a ovarelor) dacă există un risc semnificativ de cancer.
Recuperarea și prevenția pe termen lung
După intervenție, este esențială o perioadă de odihnă și monitorizare. În cazul laparoscopiei, majoritatea femeilor revin la activitățile normale în 1–2 săptămâni, în timp ce laparotomia poate necesita 4–6 săptămâni de recuperare.
Pentru a reduce riscul apariției unor noi chisturi, se recomandă:
- Menținerea unui stil de viață sănătos – alimentație echilibrată, bogată în fibre și săracă în grăsimi saturate.
- Controlul greutății corporale – obezitatea este un factor de risc pentru PCOS și chisturile ovariene.
- Regularea ciclului menstrual prin metode contraceptive, dacă este indicat de medic.
- Monitorizarea periodică, în special pentru femeile cu antecedente de chisturi recurente sau cu factori de risc pentru malignitate.
În final, cunoașterea semnelor și a opțiunilor de tratament te poate ajuta să abordezi cu calm și încredere orice diagnostic de chist ovarian. Nu ezita să discuți deschis cu medicul tău, să soliciți informații suplimentare și să participi activ la deciziile privind sănătatea ta.
Informațiile prezentate au caracter general și informativ. Pentru evaluarea și recomandările personalizate, este indicat să consulți un medic specialist.